Predealul este situat pe Valea Prahovei, la 25 km de Brașov și 147 km față de București. Iese în evidență prin faptul că este așezarea urbană aflată la cea mai mare altitudine din România, adică 1010-1030 m. Chiar ești în vârful lumii aici. Sau în vârful României. Stațiunea e înconjurată de 3 masivi: Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi.

Dacă vrei să ai o vacanță după care să te întorci acasă mult mai sănătos, atunci Predeal e o alegere foarte bună. Datorită locației, se bucură de aer curat, fără praf sau alți agenți alergici. În plus, atmosfera este ionizată și presiunea aerului este relativ scăzută. Stațiunea este recomandată în tratamentul neuroasteniei, pentru revigorarea organismelor slăbite, pentru recuperarea ulterioară a suprasolicitărilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburărilor endocrine și al problemelor de creștere ale copiilor.

Obiective turistice

În trecut, Predeal a fost localitatea de frontieră cu Imperiul Austro-Ungar, iar turismul din zonă se datorează în mare parte acestui lucru. Daca vrei să vezi clădirea postului de graniceri, o s-o găsești în același loc. Iar dacă vrei să vizitezi mai multe prin zonă, avem câteva sugestii:

– Canionul Şapte scãri

– Cascada Tamina

– Peştera de gheaţã

– Cheile Râşnoavei

– Mãnãstirea Sfântul Nicolae

– Mãnãstirea romano-catolicã Timişul de Jos

– Capela romano-catolicã Timişul de Jos

– Monumentul Eroilor de pe Valea Râşnoavei

– Monumentul poetului Mihail Sãulescu

– Monumentul Eroilor din faţa gãrii Predeal

– Cimitirul Legionar de la Predeal (aflat în spatele Manastirii Predeal)

– Vila Mareșalului Antonescu (situata în zona Cioplea din Predeal)

– Biserica Sf. Impărați Constantin și Elena (aflată în centrul orasului Predeal)

Daca termini totul de vizitat, poți să te plimbi și prin orașele vecine să bifezi și Castelul Bran, Castelul Peleș, Cetatea Râșnov, Babele, Sfinxul, Crucea Caraiman sau Biserica Neagră din Brasov.

În trecut, Predeal a fost localitatea de frontieră cu Imperiul Austro-Ungar, iar turismul din zonă se datorează în mare parte acestui lucru. Dacă vrei să vezi clădirea postului de grăniceri, o s-o găsești în același loc. Iar dacă vrei să vizitezi mai multe prin zonă, avem câteva sugestii:

– Canionul Şapte scări

– Cascada Tamina

– Peştera de gheaţă

– Cheile Râşnoavei

– Mănăstirea Sfântul Nicolae

– Mănăstirea romano-catolică Timişul de Jos

– Capela romano-catolică Timişul de Jos

– Monumentul Eroilor de pe Valea Râşnoavei

– Monumentul poetului Mihail Săulescu

– Monumentul Eroilor din faţa gării Predeal

– Cimitirul Legionar de la Predeal (aflat în spatele Mănăstirii Predeal)

– Vila Mareșalului Antonescu (situată în zona Cioplea din Predeal)

– Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (aflată în centrul orașului Predeal)

Daca termini totul de vizitat, poți să te plimbi și prin orașele vecine să bifezi și Castelul Bran, Castelul Peleș, Cetatea Râșnov, Babele, Sfinxul, Crucea Caraiman sau Biserica Neagră din Brașov.